Ședințe foto de iarnă, în studio

Pentru că sfârșitul anului este mai mult ca oricând despre magie, despre credință, despre iubire, despre joacă, “Parfum de sărbători” îmbină toate acestea într-o sesiune foto de studio specială, menită să vă creeze amintiri la care să vă uitați an de an, cu emoție și bucurie. Povestea din acest an combină joaca și veselia specifică sesiunilor mele foto, cu eleganța inspirată de un decor cu note gingașe și distinse, decor ce are semnătura unui om minunat, pasionat de frumos, Ioana Șucu ( https://www.ioanasucuevents.ro ), care a făcut ca studioul meu să poarte cele mai frumoase haine de sărbatoare în acest an. Îi mulțumesc din inimă!

Dragii mei, vă invit cu emoție și nerăbdare să desfășurăm sesiunile foto de iarnă în studioul meu din București, situat în zona de nord, în perioada 5 noiembrie – 5 decembrie 2020.

 
 

Pachetele mele din acest an sunt următoarele:

PACHET MINI ce cuprinde sesiunea foto în urma căreia se livrează final 20 de imagini digitale atent prelucrate, în format .jpg, utilizabile pentru print și web, precum și un album fotocarte la dimensiuni 12*12 cm. Prețul acestui pachet este de 650 lei.

PACHET STANDARD ce cuprinde sesiunea foto în urma căreia se livrează final 30 de imagini digitale atent prelucrate, în format .jpg, utilizabile pentru print și web, precum și un album fotocarte la dimensiuni 20*20 cm. Prețul acestui pachet este de 950 lei.

Pentru programări, vă rog să completați formularul de contact din site https://www.fotografiiparfumate.ro/contact/.

Și pentru că sănătatea este cea mai importantă în această perioadă, fac următoarele mențiuni:

  • • Studioul meu se află într-un spațiu privat, destinat numai activităților fotografice, fiind curățat, aerisit și dezinfectat înainte și după fiecare sesiune foto;
  • • În timpul sesiunii foto eu voi purta mască.
 
 

Recomand maxim două ținute de îmbrăcăminte pentru mini sesiuni și maxim trei ținute pentru sesiunile standard.

Durata ședinței foto este de aproximativ o ora în cazul mini sesiunilor și de 1,5 – 2 ore in cazul sesiunilor standard.

Orice alte detalii legate de desfășurarea ședinței foto le discutăm la momentul programării.

Vă mulțumesc și vă aștept cu mare drag!

 
 

Părerile clienților

  • Raluca este o persoană caldă, relaxată, veselă și optimistă, care a reușit să surprindă în fotografiile realizate, emoția și naturalețea din ochii noștri. Revenim în fiecare an cu bucurie și nerăbdare! Îi mulțumim pentru profesionalismul de care dă dovadă și pentru că își face meseria cu plăcere și devotament!

    Giorgiana D.

  • Dragă Raluca, fotografiile tale au un mod de comunicare special, transportă energie și emoții, iar momentele pe care le capturezi sunt cu adevărat unice. Îți mulțumesc pentru amintirile de neuitat pe care mi le-ai dăruit alături de fiica mea. Ne revedem curând!

    Camelia

  • În această eră a telefonului mobil, fotografia și-a pierdut farmecul ei de odinioară. Toți surprindem momente, clipe, până când ni se încarcă memoria telefonului, apoi le sortăm, le ștergem sau le dăm uitării pe un stick. Toți considerăm ca știm să facem fotografii, dar nu toți știm să surprindem amintiri.

    Am fost o romantică, am păstrat din anii copilăriei, frumos legate în albume, fotografii zimțate care îmi spun povești, povești însă doar de mine știute, povești care se cer relatate. Acum însă sunt o romantică fericită pentru că am o prietenă care se numește Raluca Bădescu. Raluca nu iubește doar fotografia, Raluca iubește să spună povestea din spatele fotografiei. Toate sesiunile foto de familie au fost frumos legate în albume, albume care povestesc singure, care surprind pe lângă momente și clipe, pe lângă haz sau somptuozitate, povestea așa cum a fost ea la momentul respectiv. Albumele ei sunt povești care se spun singure. Fotografiile parfumate aduc cu ele în prezent parfumul momentului când au fost surprinse, făcându-le cu adevărat amintiri de neuitat.

    Adela Stănila

  • Decembrie 2017, cu o după-amiază frumoasă pentru o ședință foto de familie: ajunși în studio, am descoperit alături de fotograf emoție, joacă, magia sărbătorilor. Studioul a surprins prin decorurile în spiritul Crăciunului, iar fotograful prin joacă și amabilitate, ședința sfârșindu-se cu biscuiți și lapte călduț. Mulțumim! Revenim cu siguranță pentru următoarea ședință foto presărată cu parfum de primăvară!

    Elena, mama Anei