Geanta Lady Photographer by DaDa & Raluca Bădescu

Am iubit gențile DaDa dintotdeauna. Au fost mereu ALTFEL, acel ALTFEL un pic rebel sau “Rock’n Roll” cu care mă indentificam acum vreo 20 de ani. De-a lungul anilor însă le-am descoperit în toate formele lor, de la cele de stradă, la cele office, dar și pe cele elegante, de eveniment.

Prima mea vizită în Atelierele DaDa din București, am făcut-o acum 12 ani și am fost impresionată de tot ceea ce lucrau oamenii de acolo: pe lângă articolele de marochinărie, am văzut costume de film, de teatru și de televiziune, cu adevărat spectaculoase. Dar, mai multe informații frumoase și interesante despre lumea DaDa găsiți pe site-ul: https://dada.ro/.

Povestea genții Lady Photographer a început în vara anului trecut (2020), perioadă în care mi-am dorit o geantă ALTFEL, potrivita camerei mele foto, care să mă însoțească în sesiunile mele foto din afara studioului. Îmi doream ca această geantă ALTFEL sa îmbine utilitatea cu eleganța, sa fie de o calitate excepțională, să fie geanta de care să mă îndrăgostesc astfel încât să o port zilnic, chiar și atunci când nu plec să fotografiez. Și împreună cu oamenii minunați de la Atelierele DaDa, deschiși propunerii mele, am creat această geantă specială, frumoasă, cu stil elegant, ce poate fi utilizată atât cu camera foto cât și în viața de zi cu zi.

 
 

Câteva detalii tehnice și de design sunt următoarele:

Geanta are realizată o protecție specială în interior, pentru aparatul de fotografiat. Protecția este detașabilă însă nu este necesară înlăturarea ei pentru utilizarea zilnică a genții. Protecția permite compartimentarea genții în așa fel încât să poată fi introdus separat și încărcătorul aparatului de fotografiat.

  • • Lungime: 24 cm
  • • Înălțime: 15 cm
  • • Adâncime: 13.5 cm
  • • Curea de umăr ajustabilă: 135 cm.
  • • Buzunar pe spatele genții, ce poate fi utilizat pentru telefonul mobil.
 
 

Toate gențile Lady Photographer by DaDa & Raluca Bădescu sunt lucrate manual, cu deosebită atenție pentru detaliu și calitatea execuției. Pieile folosite pentru realizarea lor sunt atent selecționate și prelucrate în tăbăcării de renume și tradiție din Italia. Accesoriile provin tot din Italia și se modelează după linia ultimelor tendințe în domeniu.

Cele două modele de genți sunt realizate astfel:

  • - unul este din piele bovină de culoare albastra cu aspect metalizat, cu două fotografii imprimate pe bucăți separate de piele;
  • - celălalt model este realizat tot din piele de bovină de culoare verde cu aspect metalizat, cu un aparat foto stilizat, din piele întoarsă de culoare verde închis, cusut pe fața genții.

Preț: 690 RON.

În prezent este disponibilă în Romania doar pe comandă trimisă prin intermediul formularului de contact din site: www.fotografiiparfumate.ro/contact/.

 
 

În curând vă voi prezenta un nou model de geantă, ce va avea alte dimensiuni, fiind destinată atât aparatelor de fotografiat însoțite de un teleobiectiv, cât și aparatelor foto pe care le utilizăm cu doua obiective diferite.

Veți găsi mai multe produse destinate pasionaților de fotografie în cel mai scurt timp pe site-ul meu www.ralucabadescuphotography.ro.

Vă mulțumesc!

 
 

Părerile clienților

  • Raluca este o persoană caldă, relaxată, veselă și optimistă, care a reușit să surprindă în fotografiile realizate, emoția și naturalețea din ochii noștri. Revenim în fiecare an cu bucurie și nerăbdare! Îi mulțumim pentru profesionalismul de care dă dovadă și pentru că își face meseria cu plăcere și devotament!

    Giorgiana D.

  • Dragă Raluca, fotografiile tale au un mod de comunicare special, transportă energie și emoții, iar momentele pe care le capturezi sunt cu adevărat unice. Îți mulțumesc pentru amintirile de neuitat pe care mi le-ai dăruit alături de fiica mea. Ne revedem curând!

    Camelia

  • În această eră a telefonului mobil, fotografia și-a pierdut farmecul ei de odinioară. Toți surprindem momente, clipe, până când ni se încarcă memoria telefonului, apoi le sortăm, le ștergem sau le dăm uitării pe un stick. Toți considerăm ca știm să facem fotografii, dar nu toți știm să surprindem amintiri.

    Am fost o romantică, am păstrat din anii copilăriei, frumos legate în albume, fotografii zimțate care îmi spun povești, povești însă doar de mine știute, povești care se cer relatate. Acum însă sunt o romantică fericită pentru că am o prietenă care se numește Raluca Bădescu. Raluca nu iubește doar fotografia, Raluca iubește să spună povestea din spatele fotografiei. Toate sesiunile foto de familie au fost frumos legate în albume, albume care povestesc singure, care surprind pe lângă momente și clipe, pe lângă haz sau somptuozitate, povestea așa cum a fost ea la momentul respectiv. Albumele ei sunt povești care se spun singure. Fotografiile parfumate aduc cu ele în prezent parfumul momentului când au fost surprinse, făcându-le cu adevărat amintiri de neuitat.

    Adela Stănila

  • Decembrie 2017, cu o după-amiază frumoasă pentru o ședință foto de familie: ajunși în studio, am descoperit alături de fotograf emoție, joacă, magia sărbătorilor. Studioul a surprins prin decorurile în spiritul Crăciunului, iar fotograful prin joacă și amabilitate, ședința sfârșindu-se cu biscuiți și lapte călduț. Mulțumim! Revenim cu siguranță pentru următoarea ședință foto presărată cu parfum de primăvară!

    Elena, mama Anei