Autenticitate, emoții, frumusețe, într-o ședință foto în studio
Autenticitate, emoții, frumusețe este un proiect personal, pe care l-am realizat împreuna cu Otilia Mantelers într-o ședință foto de studio, proiect inspirat de ideea “cine suntem și cum arată emoțiile noastre în fața aparatului de fotografiat”.
Mi-am dorit să surpind o gamă de emoții izvorâte din mici povestioare extrase din ceea ce trăim și simțim zilnic și am descoperit în Otilia deschidere, bucurie, frumusețe, încredere și acceptare, toate exprimate în fața aparatului meu de fotografiat.
M-a surprins în mod plăcut faptul că frumusețea izvorâtă din autenticitate nu are nevoie de ținute speciale sau decoruri sofisticate, ci doar de o pereche de jeans confortabili, un tricou simplu, și eventual un talisman de suflet sau vreun alt accesoriu vesel care inspiră la o stare de bine.
Oricând vă doriți o astfel de experiență vă aștept să facem împreună o calatorie în lumea noastră interioară, printre emoțiile cu care trăim, și să aducem în fața aparatului de fotografiat acea frumusețe unică a noastră, izvorâtă din ceea ce suntem ca oameni unici pe acest pamânt. La final veți rămâne cu o colecție de fotografii “de suflet”.
Părerile clienților
-
Raluca este o persoană caldă, relaxată, veselă și optimistă, care a reușit să surprindă în fotografiile realizate, emoția și naturalețea din ochii noștri. Revenim în fiecare an cu bucurie și nerăbdare! Îi mulțumim pentru profesionalismul de care dă dovadă și pentru că își face meseria cu plăcere și devotament!
-
Dragă Raluca, fotografiile tale au un mod de comunicare special, transportă energie și emoții, iar momentele pe care le capturezi sunt cu adevărat unice. Îți mulțumesc pentru amintirile de neuitat pe care mi le-ai dăruit alături de fiica mea. Ne revedem curând!
-
În această eră a telefonului mobil, fotografia și-a pierdut farmecul ei de odinioară. Toți surprindem momente, clipe, până când ni se încarcă memoria telefonului, apoi le sortăm, le ștergem sau le dăm uitării pe un stick. Toți considerăm ca știm să facem fotografii, dar nu toți știm să surprindem amintiri.
Am fost o romantică, am păstrat din anii copilăriei, frumos legate în albume, fotografii zimțate care îmi spun povești, povești însă doar de mine știute, povești care se cer relatate. Acum însă sunt o romantică fericită pentru că am o prietenă care se numește Raluca Bădescu. Raluca nu iubește doar fotografia, Raluca iubește să spună povestea din spatele fotografiei. Toate sesiunile foto de familie au fost frumos legate în albume, albume care povestesc singure, care surprind pe lângă momente și clipe, pe lângă haz sau somptuozitate, povestea așa cum a fost ea la momentul respectiv. Albumele ei sunt povești care se spun singure. Fotografiile parfumate aduc cu ele în prezent parfumul momentului când au fost surprinse, făcându-le cu adevărat amintiri de neuitat.
-
Decembrie 2017, cu o după-amiază frumoasă pentru o ședință foto de familie: ajunși în studio, am descoperit alături de fotograf emoție, joacă, magia sărbătorilor. Studioul a surprins prin decorurile în spiritul Crăciunului, iar fotograful prin joacă și amabilitate, ședința sfârșindu-se cu biscuiți și lapte călduț. Mulțumim! Revenim cu siguranță pentru următoarea ședință foto presărată cu parfum de primăvară!